Cand se intampla un deces, in cateva minute tot ce parea important se opreste, iar in locul deciziilor firesti apar intrebari grele, practice, urgente: pe cine suni mai intai, ce acte iti trebuie, unde mergi, cat timp ai la dispozitie si ce se intampla daca lipseste un document.
In cazul Bucurestiului, procedurile pot implica medici, spitale, servicii de stare civila de sector, uneori politie, parchet sau medicina legala, motiv pentru care ai nevoie de informatii, de o ordine clara a pasilor ce trebuie urmati, ca sa nu pierzi timpul.
Primul lucru pe care trebuie sa-l stii este ca procedura legala porneste de la certificatul medical constatator al decesului (nu de la certificatul de deces emis de primarie!). Certificatul medical este documentul prin care medicul confirma oficial decesul si cauza acestuia. Abia cu acest document poti merge la serviciul de stare civila competent pentru intocmirea actului de deces si eliberarea certificatului de deces.
Termenul legal general pentru declararea decesului este de 3 zile de la data incetarii din viata, in acest termen fiind incluse atat ziua decesului, cat si ziua in care faci declaratia. In situatii precum sinucidere, accident, alte cauze violente, gasirea unui cadavru sau cauza neprecizata in certificatul medical, ai nevoie si de dovada eliberata de politie sau parchet, iar termenul se calculeaza de la data eliberarii certificatului medical constatator al decesului. Daca decesul nu este declarat in termenul legal, intocmirea actului de deces se face cu aprobarea parchetului.
Ce faci imediat dupa deces, in functie de locul in care s-a produs?
Decesul survenit acasa
Daca persoana a decedat la domiciliu, primul pas este sa chemi un medic care poate constata decesul. De regula, poate fi medicul de familie, medicul de pe ambulanta sau unul autorizat sa emita certificatul medical constatator, in functie de situatie. Medicul trebuie sa identifice persoana decedata, sa stabileasca data, ora si locul decesului si sa completeze cauza mortii. Daca exista suspiciuni, urme de violenta, imprejurari neclare sau cauza necunoscuta, medicul va anunta politia si medicina legala.
Pregateste actul de identitate al persoanei decedate, eventual documente medicale recente, bilete de externare, scrisori medicale, retete sau diagnostice cunoscute. Verifica atent numele, prenumele, CNP-ul, data nasterii, adresa si cauza decesului, pentru ca orice greseala poate bloca etapa urmatoare la starea civila.
Decesul s-a produs la spital
Daca decesul s-a produs intr-un spital din Bucuresti, certificatul medical constatator al decesului este eliberat, in principiu, de unitatea sanitara. Spitalul iti comunica pasii interni: de unde ridici actele, cand se poate face predarea, ce documente trebuie sa prezinti si cum se procedeaza cu bunurile persoanei decedate. In aceasta situatie, nu mai chemi un medic la domiciliu, ci urmezi circuitul spitalului.
Ai grija sa intrebi explicit de certificatul medical constatator al decesului in original, pentru ca acesta este documentul central al dosarului. De asemenea, cere informatii despre eliberarea actului de identitate al persoanei decedate, daca acesta a fost retinut temporar de spital pentru procedurile interne.
Daca decesul este violent, suspect sau produs in spatiu public
Daca decesul s-a produs prin accident, sinucidere, agresiune, in conditii neclare sau daca persoana a fost gasita decedata este necesara sesizarea politiei sau a parchetului, iar pentru intocmirea actului de deces va fi ceruta dovada ca una dintre aceste autoritati a fost sesizata. Aceasta cerinta apare explicit in procedurile de stare civila pentru Bucuresti. In Bucuresti, cazurile medico-legale pot implica Institutul National de Medicina Legala ”Mina Minovici”.
Ce acte iti sunt necesare pentru certificatul de deces eliberat in Bucuresti?
Ai nevoie de:
- Certificatul medical constatator al decesului, in original. Acesta este eliberat de medic sau de unitatea medicala si sta la baza intocmirii actului de deces.
- Actul de identitate al persoanei decedate, in original. Unele servicii cer si copie, asa cum apare in lista publicata de Primaria Sectorului 3.
- Certificatul de nastere al persoanei decedate, in original. Unele sectoare solicita si copie.
- Certificatul de casatorie, daca persoana decedata a fost casatorita, sau documente relevante privind divortul ori decesul sotului/sotiei, dupa caz. Sectorul 1 mentioneaza certificatul de nastere, certificatul de casatorie, sentinta de divort si/sau certificatul de deces al sotului, dupa caz.
- Actul tau de identitate, in original, daca tu declari decesul.
- Dovada gradului de rudenie sau a calitatii de persoana indreptatita, atunci cand este ceruta. Poate fi vorba despre certificat de nastere, certificat de casatorie, testament, contract de intretinere, contract de vanzare-cumparare sau alte acte care justifica interesul legitim.
- Dovada eliberata de politie sau parchet, daca decesul a fost violent, suspect, prin accident, sinucidere, daca a fost gasit cadavrul sau daca in certificatul medical apare cauza neprecizata.
Inainte sa depui certificatul medical constatator la starea civila fa o copie. Sectorul 1 recomanda expres fotocopierea certificatului medical constatator inainte de declararea decesului, deoarece documentul primar ramane la dosarul de inregistrare si ulterior nu se mai pot elibera copii xerox dupa acesta.
Situatii care pot intarzia procedura
Lipseste certificatul de nastere sau certificatul de casatorie
Daca lipseste un act de stare civila, procedura nu devine imposibila, dar poate deveni mai lenta. Functionarul trebuie sa verifice datele si sa stabileasca daca actul de deces poate fi intocmit pe baza documentelor disponibile sau daca este necesara obtinerea unui duplicat ori a unor informatii suplimentare. Ca sa eviti aceasta intarziere cauta din timp mapa cu acte personale, dosarele medicale, certificatul de casatorie, hotararile de divort si orice document care clarifica starea civila.
Datele din acte nu coincid
Un prenume scris diferit, un CNP gresit, o litera lipsa sau o neconcordanta intre certificatul medical si cartea de identitate pot opri procedura. Nu pleca de la medic sau de la spital fara sa citesti documentul. Daca ai primit certificatul medical constatator cu o eroare, corectarea trebuie facuta de emitent, nu de functionarul de la starea civila.
Decesul nu a fost declarat in termen
Daca ai depasit termenul legal, nu incerca sa ”rezolvi la ghiseu” ca si cum nu s-ar fi intamplat. Legea prevede ca, atunci cand decesul nu a fost declarat in termen, intocmirea actului de deces se face cu aprobarea parchetului. Asta inseamna timp suplimentar si documente suplimentare.
Decesul este suspect sau cauza este neprecizata
Daca in certificatul medical cauza decesului este trecuta ca neprecizata sau daca imprejurarile indica accident, sinucidere, violenta ori cadavru gasit, ai nevoie de dovada de la politie sau parchet. Sectorul 2 mentioneaza explicit aceasta dovada pentru intocmirea actului de deces in asemenea situatii.
Cum te organizezi cand ai putin timp?
Bucurestiul poate transforma o procedura simpla intr-o cursa intre adrese, mai ales cand nu stii dinainte care institutie este competenta. De aceea, pune actele intr-o mapa transparenta: certificatul medical constatator, actul de identitate al persoanei decedate, certificatul de nastere, certificatul de casatorie, actele tale, dovada rudeniei si eventualele documente speciale. Tine separat copiile, mai ales copia certificatului medical constatator.
Dupa eliberarea certificatului de deces poti stabili de la ce firma vei opta pentru servicii funerare Bucuresti si continua procedurile si administrative si patrimoniale. Certificatul de deces iti va fi cerut pentru inhumare sau incinerare, pentru obtinerea ajutorului de deces, pentru inchiderea unor contracte, pentru relatia cu banca, asiguratorul, casa de pensii, angajatorul sau notarul care va deschide succesiunea. Din acest motiv, este util sa intrebi de la inceput cate certificate sau extrase poti solicita si cum poti obtine duplicate ulterior, daca vei avea nevoie.
Pentru ajutorul de deces, procedura depinde de calitatea persoanei decedate: pensionar, salariat, asigurat, membru de familie al unei persoane asigurate. Pentru succesiune, nu mergi imediat la notar in aceeasi zi daca nu e urgent, dar pastreaza certificatul de deces, actele de proprietate, certificatele de mostenitor anterioare, actele de stare civila ale mostenitorilor si orice document bancar sau contractual relevant. Certificatul de deces este documentul care deschide drumul pentru toate aceste etape, de aceea obtinerea lui rapida si corecta este prioritatea administrativa principala.