Informatii despre ritualul de incinerare: exista o conceptie moderna legata de incinerarea decedatilor, care plaseaza acest ritual funerar in randul acelora ce se doresc a fi in afara religiei.
urna cenusa incinerare
In istorie vedem o serie de lideri comunisti, care s-au declarat a fi atei au optat pentru ritualul incinerarii si de aici perceptia ca trebuie sa fii ateu ca sa doresti sa fii incinerat. Lucrurile sunt departe de a adevarate.
Omul religios, inca din antichitate, a oscilat, in functie societatea in care traia, intre cele doua ritualuri funerare.
Cele doua practici, inmormantarea si incinerarea, ridica anumite conceptii diferite despre om si demnitatea lui, fiecare ritual, despre care este cel mai vechi, cel mai raspandit sau cel mai in concordanta cu credinta persoanei in cauza. Biserica Ortodoxa considera insa ca incinerarea ridica diverse probleme in ceea ce ii priveste pe credinciosii ei, probleme de ordin teologic, bisericesc si moral.
Cercetarile arheologice, pentru timpurile preistorice, in urma sapaturilor facute in diverse locuri arata practicarea inhumarii inca din era paleolitica, dar acestea se bazeaza pe scheletele descoperite. Cele mai vechi inregistrari ale incinerarii, care pot fi documentate, apar in era neolitica, cum rezulta din cercetarile pietrelor funerare din Portugalia, fiind in uz apoi de-a lungul intregii ere de bronz. Totusi acest lucru nu exclude ideea ca incinerarea sa nu se fi practicat din paleolitic.
Principala diferenta intre cele doua obiceiuri funerare consta la raportarea la ideile religioase si credintele privitoare la viata viitoare ale omului. Acesti factorii sunt cei care exercita cea cea mai mare influenta.
Dupa Revolutia franceza, incinerarea a fost reintrodusa mai mult ca un raspuns la monopolul asupra mortii exercitat de Biserica in acele perioade.
Ideea a fost ulterior sustinuta cu tot felul de teorii, mai mult sau mai putin fondate:de la faptul ca incinerarea ar fi mai igienica, pana la pericolul de a fi ingropat de viu sau faptul ca cimitirele ar reprezenta un focar de infectie.
In schimb Biserica Crestina a sustinut dintotdeauna inmormantarea.
Din istorie se stie ca Biserica a primit in randurile ei un mare numar de greco-romani, care erau obisnuiti cu incinerarea. Multa vreme religia a facut parte din viata publica a fiecarui om in parte. Aceasta ii definea statutul si actiunile. Intrucat scopul principal al religiei crestin-ortodoxe este mantuirea personala, obiectiv divino-uman care se realizeaza din punct de vedere doctrinar prin credinta si fapte bune din partea subiectului, ritualul funerar nu este prevazut.
Oricat de mare insemnatate are ritul inmormantarii pentru viata si pietatea crestina, el nu face parte din dogmele Bisericii si nici nu poate fi socotita ca parte de temelie a dogmei despre invierea mortilor. Este adevarat ca unii teologi sustin ca inhumarea ar fi o straveche oranduire dumnezeiasca, dar elementul pe care intreaga religie crestina pune accentul este sufletul, care, dupa moartea omului se intoarce la Dumnezeu care l-a dat.
Prin moarte, trupul se preface in pamant, adica din elementul material din care a fost facut primul om, iar sufletul este nemuritor si merge la judecata. De altfel exista si conceptia ca revenind in pamant trupul, care se descompune, este pastrat pentru invierea de la Judecata de Apoi.
Mai multe detalii despre servicii funerare
