Care este procedura de inmormantare a persoanelor care s-au sinucis?
Moartea unei persoane dragi poate fi traumatizanta. Atunci cand persoana iubita si-a luat viata, intensitatea durerii resimtite de cei dragi poate fi severa.
Din punctul de vedere al crestinismului, sinuciderea este considerata a fi un pacat capital si nu se ofera nicio justificare pentru acest fapt, pentru ca se considera ca nimeni nu are dreptul sa-si ia viata.
Viata este considerata a fi un dar, iar sinuciderea presupune implicit nerespectarea si nepretuirea acestui dar divin. Traditia pe care o are biserica de peste 2000 de ani este una clara cu privire la inmormantarea persoanelor care s-au sinucis. Acestea nu au dreptul la o slujba de inmormantare cum au toate celelalte persoane.
Exista totusi o exceptie: Daca persoana care a savarsit acest gest suferea de diverse probleme de natura psihologica, atunci aceasta poate sa aiba o inmormantare crestina.
Procedura de inmormantare a persoanelor care s-au sinucis este una simplista. Aceasta decurge in deplina liniste si in afara cimitirului de care apartine biserica respectiva.
In cazul in care actul suicidal a fost realizat de o persoana care nu a fost in deplinatatea facultatilor mintale, lucrurile trebuie sa fie analizate in detaliu de catre cleric, pentru ca familia persoanei decedate poate sa minta in legatura cu acest aspect pentru a obtine totusi slujba de inmormantare si iertarea divina.
Religia considera ca luarea propriei vieti este tot un act de ucidere; este uciderea propriei persoane si, prin urmare, pacatele decedatului nu-i pot fi iertate si nici nu poate sa aiba o slujba de inmormantare adecvata.
De ce se aplica aceasta procedura de inmormantare pentru sinucigasi?
Rugaciunile care fac parte din slujba inmormantarii au ca scop inlesnirea legaturii persoanei decedate cu divinitatea, astfel incat sa aiba drumul lin catre lumea vesnica a lui Iisus Hristos.
Insa, odata ce persoana respectiva a ales sa-si ia singura viata, fara sa lase ca lucrurile sa se intample natural, actul sau este privit ca pe o rupere completa fata de lumea divina, persoana in cauza alegand sa respinga darul divin primit: viata. Astfel ca, in acest context, Biserica nu mai este responsabila sa ii faca slujba de inmormantare persoanei care a decis sa se sinucida.
Pentru a fi totul cat mai clar, Sfantul Sinod a lamurit toate opiniile bulversate cu privire la acest aspect, in 1949, printr-o hotarare de ordin religios ca slujba inmormantarii pentru sinucigasi este facuta de un singur preot.
Slujba nu trebuie sa fie facuta in curtea bisericii, cum se intampla in mod normal, ci pe marginea acesteia, iar preotul trebuie sa poarte doar epitrahiul. Clopotele nu trebuie sa fie trase si nici nu se tin cuvantari. Astfel ca slujba de inmormantare pentru sinucigasi este un eveniment tacut, complet diferit de cel pentru persoanele care au murit in alte conditii, dar nu din decizia lor.
Cu alte cuvinte, religia considera ca persoana care recurge la un astfel de gest nu mai poate sa fie luata in considerare ca facand parte in continuare din imparatia Domnului, alegand pe propriile forte sa nu-si respecte darul primit.